Mărturia Părintelui Crăciun Oprea Soţia dumneavoastră, care i-a fost ucenică, în tinereţe, Părintelui Arsenie Boca, mi-a spus că venea adeseori la Cinciş. Ce-l aducea încoace, în inima ţinutului pădurenilor? Intr-adevăr, se pare că aproape nu există loc în Ardeal unde Părintele să nu fi lăsat vreo urmă. La Cincis venea după 1958, când se reînfiinţase mănăstirea Prislop, care nu-i aşa departe de noi. Era cu trei ani înainte de a se face lacul de acumulare pe râul Cerna, când nu bănuia încă nimeni că biserica satului va fi înghiţită de ape. Biserica aceea era monument istoric extraordinar de valoros. Fusese înălţată la 1459, pe vremea lui Ioan Corvin. Avea o pictură veche şi frumoasă, de pe la jumătatea secolului al XVI-lea. Inundarea bisericii s-a făcut în 1961-1962. Ultima cununie care s-a făcut acolo a fost chiar cununia mea cu doamna preoteasă, în 1962. Când ne-am cununat, apa ajungea până în tinda bisericii, mai avea puţin şi ajungea la sfinţi. Ştiu că Episcopia de atunci a Aradului a dus tratative cu Combinatul Siderurgic Hunedoara să nu dărâme biserica, că-i monument istoric. Combinatul facea lacul ăsta cu scopul de a avea apă pentru uzină. Biserica huniazilor era mai pe deal. S-ar fi putut face un zid în jurul ei şi ar fi fost salvată. Dar nu s-a reuşit. Comuniştii erau hotărâţi să dărâme bisericile ortodoxe, cu orice preţ şi sub orice pretext. Pentru lacul ăsta al lor, au dărâmat aici trei biserici ortodoxe: biserica din Cinciş, biserica din Cerna şi biserica din Baia Craiului. Ei bine, Părintele Arsenie a ştiut cu mult înainte ce se va întâmpla. Urcând el pe dealurile Cincişului, cu soţia mea, care era pe atunci domnişoară, cu o soră a ei şi cu alte credincioase din sat, se opreşte brusc în faţa bisericii din Cinciş, întinde bâta pe care o ţinea pe un umăr şi zice: „Până aici va fi apa peste zona asta!” „Cum, Părinte, vom muri toţi?”, l-au întrebat credincioasele. „Nu moare nimeni, biserica moare”, a zis Părintele. După ce biserica a fost înghiţită de ape, Părintele Arsenie Boca, care a continuat să vină la Cinciş, ne-a poruncit: „Voi să faceţi un muzeu, unde să se păstreze frescele care s-au evacuat din biserică. Sunt de nepreţuit!” Intr-adevăr, frescele fuseseră scoase de pe perete, înainte de inundare, şi duse la Bucureşti. Şi de acolo au fost aduse nişte copii, pitite la Castelul Corvinestilor. Si ne-a mai zis Părintele Arsenie că atunci când facem muzeul, să aibă şi un etaj, unde să fie chilii pentru călugări. O mănăstire mică, însă care să respecte cu strictete rânduiala bisericii noastre ortodoxe, încât să mai ridice satul si tinutul acesta, sărăcit în ideal si credinţă. Şi cum a zis Părintele, aşa s-a întâmplat! Ne-a ajutat Dumnezeu şi uite că muzeul e gata, iar mănăstirea din Cinciş îşi aşteaptă vieţuitoarele. Din câte minuni împlineşte Părintele Arsenie Boca, aceasta are o însemnătate aparte. Nu e un dar de bine pentru un singur om, ci pentru o întreagă comunitate. Dumnezeu Se întoarce în satele pădurenilor, cele risipite prin munţi. extras din cartea “Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului”, editura Agnos, 2012
Posted on: Fri, 20 Sep 2013 17:56:48 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015