Marţi, 1 octombrie 2013, în holul Primăriei Sectorului 6 a avut - TopicsExpress



          

Marţi, 1 octombrie 2013, în holul Primăriei Sectorului 6 a avut loc evenimentul de inaugurare a expoziţiei de pictură, fotografie şi obiecte artizanale ”Lumea prin ochii seniorilor”. Organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, expoziţia doreşte să aducă în atenţia opiniei publice problemele specifice cu care se confruntă această categorie socială şi să promoveze implicarea persoanelor în vârstă în activităţi comunitare cu specific socio-cultural. În cadrul vernisajului sunt expuse picturi, icoane pe sticlă, fotografii şi obiecte artizanale realizate de cei mai talentaţi beneficiari ai Clubului Seniorilor Sector 6, un spaţiu destinat stimulării comunicării la orice vârstă şi readucerii persoanelor de vârsta a treia în viaţa socială activă. Evenimentul inaugural a beneficiat de prezenţa unui număr însemnat de persoane în vârstă din comunitatea sectorului 6, alături de reprezentanţi ai adminstraţiei publice locale şi angajaţi ai Clubului Seniorilor Sector 6. În alocuţiunile rostite cu acest prilej, a fost subliniată importanţa iniţiativelor şi a programelor concrete care să favorizeze reintegrarea socială a persoanelor în vârstă. Expoziţia poate fi vizionată în perioada 01 – 04 octombrie, între orele 09.00 – 16.00. protectiacopilului6.ro/noutati_doc_1201_expozitia-organizata-cu-ocazia-zilei-internationale-a-persoanelor-varstnice_pg_0.htm
Posted on: Wed, 02 Oct 2013 13:16:50 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015