Mântuitorul nostru era de o profundă seriozitate şi de un zel - TopicsExpress



          

Mântuitorul nostru era de o profundă seriozitate şi de un zel intens, dar nu era niciodată întunecat şi ursuz. Viaţa acelora care îi urmează exemplul va fi plină de planuri serioase; ei vor avea o profundă înţelegere a răspunderii personale. Uşurătatea va dispărea; nu va mai fi vorba de plăceri zgomotoase şi nici de glume grosolane, căci religia Domnului Hristos aduce pacea asemenea unui râu. Ea nu stinge lumina bucuriei; nu scade amabilitatea şi nici nu întunecă faţa luminoasă şi zâmbitoare. Hristos n-a venit să I se slujească, ci să slujească; şi când iubirea Lui domneşte în inimile noastre, atunci îi vom urma exemplul. Dacă în mintea noastră păstrăm cu precădere faptele lipsite de bunăvoinţă şi nedrepte ale altora, atunci vom găsi că este imposibil să-i iubim aşa cum Hristos ne-a iubit pe noi; dar dacă cugetele noastre se vor ocupa de iubirea minunată şi de mila Domnului Hristos manifestate faţă de noi, atunci acelaşi spirit îl vom da şi noi pe faţă în legăturile cu alţii. Trebuie să ne iubim şi să ne respectăm unii pe alţii, în ciuda greşelilor şi imperfecţiunilor pe care nu putem să nu le observăm. Atunci va fi cultivată umilinţa şi neîncrederea în sine şi se va da pe faţă o răbdătoare delicateţe faţă de greşelile altora. Aceasta va nimici în noi orice egoism şi ne va face să avem o inimă largă şi generoasă. Psalmistul spune: "Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie" (Psalmul 37,3). "Încrede-te în Domnul". Fiecare zi îşi are poverile, grijile şi încurcăturile ei, iar când ne întâlnim, cât de gata suntem noi să vorbim despre greutăţile şi încercările noastre. Astfel lăsăm să pătrundă în inimile noastre atâtea necazuri de împrumut, atâtea temeri; dăm glas unei apăsătoare poveri de nelinişte, încât se poate crede că noi n-avem un Mântuitor iubitor şi plin de milă, gata să răspundă cererilor noastre şi să ne fie un ajutor totdeauna prezent în caz de nevoie. CONTINUARE CARTEADUMNEZEU SA NE AJUTE SA PUTEM URMA INTOTDEAUNA EXEMPLUL DOMNULUI ISUS,FACAND BINE SI IUBIND PE TOTI NECONDITIONAT!
Posted on: Sat, 06 Jul 2013 07:18:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015