Puţine PERLE la BAC 2013 vor mai apărea anul acesta în presă, - TopicsExpress



          

Puţine PERLE la BAC 2013 vor mai apărea anul acesta în presă, după ce ministrul Pricopie le-a cerut inspectorilor şcolari să transmită centrelor de corectare să nu mai dea publicităţii listele de PERLE. Cu toate acestea, după ce la subiectul trei la examenul de BACALAUREAT 2013 a picat poezia, PERLELE au început să curgă direct din curtea şcolii. Prima greşeală din categoria PERLE BAC 2013 a fost spusă de un elev care a dat examenul de BACALAUREAT 2013 la Centrul German Goethe, care, ieşind bucuros din sală, s-a lăudat că a scris, la subiectul trei la proba de Limba şi Literatura Română, poezia Plumb, scrisă de Tudor Arghezi, când, de fapt, poezia este scrisă de George Bacovia. „Eu am scris la trei , de Tudor Arghezi şi am insistat că e scrisă de Arghezi. De patru ori am repetat”, a spus elevul, la ieşirea din examen. Alte PERLE BAC 2013 au fost produse şi de elevi care nu dădeau examenul de BACALAUREAT prima oară. "Ai scris subiectul trei? Ai scris? Du-te tu! Alta care a ştiut... numai noi, tu pisi tu, o să ne vedem în toamnă. Nu îţi fă probleme", a fost reacţia unei tinere, care a dat examenul de BACALAUREAT 2013 pentru a doua oară, potrivit PRO TV. O altă tânără care a susţinut examenul de BAC 2013 s-a declarat nemulţumită de modul în care materia i-a fost predată de către profesori."Tu ca şi profesor trebuie să ştii să îi predai la orice prost să înţeleagă. Uite că nu a înţeles orice prost ", a spus ea. Nici în anii trecuţi profesori corectori nu au fost feriţi de PERLE BAC. Iată câteva exemple de PERLE BAC, scrise de elevi la examenul din 2012. "Părerea mea e că Ilie Moromete lua la mişto pe toţi pentru că se credea superior din naştere. N-a avut nevoie de multă şcoală şi de aceea e idolul meu" "Eu din ce a zis Lucian Blaga n-am înţeles nimic. O să mai scriu o bucată de comentariu din Moromeţii în loc" "Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obraznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci". "Baiazid i-a zis cel bătrân lui Mircea să facă mişto de el". "Cătălina nu avea probleme financiare pentru că tatăl ei era împărat" La examenul de BACALAUREAT 2013, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, i-a avertizat pe profesori că nu vrea să mai vadă în presă liste cu PERLE BAC 2013. Cu toate acestea, jurnaliştii ajung să publice astfel de gafe, obţinute chiar de la elevii care au susţinut examenul de BAC 2013, din curtea liceelor.
Posted on: Tue, 02 Jul 2013 12:54:04 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015