"Părintele Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Hârlău – Iaşi. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox “Veniamin Costache” din Iaşi, apoi Facultatatea de Teologie şi, în paralel, Facultatea de Istorie din Bucureşti. A avut astfel, parte de mari dascăli, ca Nichifor Crainic şi Nicolae Iorga. După absolvirea celor două facultăţi, a avut burse de studii postuniversitare la Ierusalim şi Atena. La întoarcere, a devenit asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga şi, în acelaşi timp, a predat istoria la Liceul de fete „Carmen Silva” din Bucureşti. Dornic de o mai bună cunoaştere a poporului român, s-a înscris în echipele de cercetare sociologică ale profesorului Dimitrie Gusti, împreună cu care a mers în Basarabia. La începutul celui de-al doilea război mondial, Părintele Dimitrie Bejan s-a înrolat în armată, ca preot militar, cu gradul de maior. Şi s-a întors în Basarabia, de această dată pentru a-i apăra pe românii de acolo. Căzut prizonier la ruşi, în anul 1943, a fost deportat în Siberia, la Oranki. Toţi ofiţerii români şi germani prinşi de ruşi au fost trimişi la Oranki, într-o fostă mănăstire ortodoxă, transformată în închisoare. După cinci ani de detenţie, a fost judecat de un tribunal militar moscovit şi condamnat la moarte, pentru că a susţinut că Basarabia este pământ românesc. Părintele Dimitrie a contestat sentinţa şi a cerut să i se acorde dreptul de a fi judecat de un tribunal din ţara natală. Surprinzător, ruşii, altminteri deloc sensibili la drepturile omului, l-au repatriat. În documentele însoţitoare ale deţinutului, ruşii atrăgeau atenţia autorităţilor române să fie vigilente cu Părintele Dimitrie, pentru că „are mare putere de convingere, fiind un mare duşman al comunismului”. Tribunalul militar din Bucureşti l-a condamnat la detenţie pe viaţă. A fost eliberat de la Aiud pe 23 august 1964, cu decretul de amnistie generală, după 25 de ani de închisoare. A suferit în lagărele şi închisorile Jilava, Văcăreşti, Aiud, Canal, Minele Cavnic (1948 - 1956), Bărăgan, Răchitoasa. În detenţie, s-a împrietenit cu câţiva din marii noştri intelectuali interbelici închişi: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Paul Zafiropol şi cu mari părinţi duhovniceşti ca Benedict Ghiuș, Arsenie Papacioc şi Dumitru Stăniloae. După eliberare, autorităţile au încercat să-l câştige de partea lor şi i-au oferit o parohie la Ghindăoani – Neamţ, unde a stat însă numai cinci ani. Comuniştii, furioşi că rămâne hotărât şi ferm în crezul său naţionalist şi creştin, au încercat să-l otrăvească în câteva rânduri şi, în cele din urmă, i-au organizat un simulacru de proces, în urma căruia i s-a interzis să mai slujească şi a fost arestat la domiciliu (la Hârlău) pînă în luna decembrie anul 1989. Sfinţia sa a continuat să primească vizite şi a dat astfel multora cuvinte de folos. În noaptea de 22 decembrie 1989, Părintele face un act pilduitor: îl salvează de la linşaj pe securistul care îl păzea. După revoluţie, Părintele Dimitrie şi-a continuat mărturisirea, cu un şi mai mare patos, aducându-i pe mulţi la calea credinţei. În timpul vieţii i-au apărut volumul “Bucuriile suferinţei”, iar postum, cărţile: “Oranki. Amintiri din captivitate”, “Viforniţa cea mare”, “Hotarul cu cetăţi”, “Satul Blestemat” şi “Simple povestiri”. S-a mutat la cele veşnice pe 21 septembrie 1995, lăsând cu limbă de moarte să nu se rostească discursuri la catafalcul său şi să nu i se pună flori pe mormânt. O ultimă dovadă de adâncă smerenie…” (Horia Brad - Revista Rost). librariasophia.ro/carti-Oranki-Amintiri-din-captivitate-Bejan-Dimitrie-pr-so-4042.html
Posted on: Fri, 20 Sep 2013 05:04:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015