Rezultatele incită la căutarea unor explicaţii, la - TopicsExpress



          

Rezultatele incită la căutarea unor explicaţii, la identificarea factorilor care fac atît de variabilă calitatea solidarităţii interumane într-o comunitate delimitată teritorial. Potrivit specialiştilor de la Universitatea din Bremen aceşti factori ar fi trei la număr: soliditatea relaţiilor sociale intre indivizi, legăturile emoţionale ale acestora cu societatea precum şi responsabilitatea fiecărui individ faţă de binele întregii comunităţi. In calcul au fost luate însă şi tipurile de relaţii interumane în cadrul aceleiaşi comunităţi, încrederea în semeni, instituţii şi autorităţi, toleranţa, acceptanţa faţă de străini, faţă de imigranţi. In societăţile complexe, multietnice, multiculturale ale lumii globalizate, toleranţa este un factor decisiv al coeziunii sociale. Or, la capitolul toleranţă, în comparaţie cu alte ţări, Germania a pierdut teren în ultimii ani, distingîndu-se însă prin respectul general al cetăţenilor faţă de reglementările şi regulile sociale. Studiul confirmă presupoziţia că gradul de coeziune socială este determinat şi de bunăstarea generală a unei colectivităţi sau naţiuni, dar infirmă impresia, chiar temerile, că o imigraţie puternică ar eroda structurile interne ale coeziunii unei societăţi. In Canada, Elveţia, Luxemburg, unde numărul imigranţilor este foarte mare, coeziunea socială este mai puternică decît în România sau Bulgaria, ţări care nu atrag valuri de imigranţi. Infirmată de studiu rămîne şi impresia că religia ar deţine un rol important în asigurarea coeziunii sociale. Ţări precum Grecia, România, Polonia, Bulgaria, Italia, unde factorul religios este pregnant în viaţa cotidiană, au un grad scăzut de coeziune socială. Invers, în toate cele şase ţări în care coeziunea socială este foarte puternică, religia deţine un rol minor în viaţa cetăţenilor. Că în ţările în care coeziunea socială este mai puternică şi locuitorii se simt mai mulţumiţi, mai fericiţi, este o altă ipoteză confirmată din plin de studiul girat de Fundaţia Bertelsmann.
Posted on: Thu, 18 Jul 2013 17:50:01 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015