Sens. Totul are sens. Umanitatea poate fi privită din Întuneric - TopicsExpress



          

Sens. Totul are sens. Umanitatea poate fi privită din Întuneric sau din Lumină; omul poate crede despre el însuşi că este descendent din maimuţă sau că, fiind mai presus de îngeri, este vasul pregătit de Dumnezeu pentru a se naşte, unind astfel pentru totdeauna Spirit şi Materie. Pentru că eu, o femeie mai degrabă opusul unei sfinte, cu multe defecte, chinuită de frică, terorizată de complexe, într-o clipă am fost propulsată din cea mai cumplită beznă a minţii, în cea mai luminoasă, fără cuvinte, cunoaştere, ştiu că orice om este capabil de acest lucru. Şi că este păcat când un om moare fără să fi trăit această experienţă – nici el n-a fost viu niciodată, nici Dumnezeu n-a cunoscut lumea prin ochii lui. Ce îi împiedică pe ceilalţi oameni să vadă Adevărul, nu aş putea să zic, dar pe mine, până atunci, m-a ţinut departe de El mândria prostească, încrederea oarbă în “raţiune” şi în propriile mele simţuri. Am măsurat totul, am cântărit totul, am etichetat şi am aşezat tot ce mi-a plăcut, separat de tot ce m-a durut, în ordine, în cutiuţe, pe rafturi. Crezând că pot să-mi controlez destinul, cu timpul, am devenit din ce în ce mai rece, mai singură, mai tristă, şi am uitat că în copilărie vorbeam cu Dumnezeu. Am fost şi eu unul din sufletele torturate în iad, iar iadul este, ca şi raiul, creat de noi, aici, pe Pământ.
Posted on: Wed, 10 Jul 2013 03:04:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015