Toata viata am incercat sa fiu perfect. Sa ma consider perfect, sa fac tot posibilul sa fiu perfect pentru mine si pentru ceilalti. Dar mi-am dorit si mereu am incercat sa fiu perfect doar din unghiul meu, din unghiul meu incercam si ma straduiam pentru ca in ochii celorlalti sa fiu asa, si sa ma pot considera perfect si eu, dar numai ca nu eram eu insumi. Adica mereu mi-am inchipuit ca eu, precum si ceilalti, prin comportamentul meu perfect sunt considerat asa, si-mi dadea un sentiment de mare incredere si mandrie, si ii priveam pe ceilalti de sus si le acordam o atentie partiala celor mai multi dintre ei. Insa nu mi-am dat seama ca fiind asa, si creandu-mi iluzia in mintea mea si in presupusa parere a celorlalti despre mine cum ca as fi perfect sau de neatins imi pierdeam timpul si nu eram eu insumi, adica faceam mereu ce e bine, ce e corect, aratam ca sunt bun la suflet, ca sunt sensibil, ca mereu ii ajut si ma implic (fals, de fapt, in vederea obtinerii de aprecieri si recunoasteri), dar nu neaparat ca simteam asa, iar asta o simteam cu adevarat rareori sa o fac. Aratam altceva, ceva ce nu neaparat imi apartine, ofeream ceea ce practic ceva ce nu era din suflet, nu ofeream acele lucruri cu adevarat. Le ofeream dar nu erau din inima. Si la ce m-a ajutat? Am castigat ceva, vreo competitie? Eu zic si altora care au incercat sau au facut acelasi lucru sa nu mai incerce, sa inceteze sa mai fie perfecti. E o iluzie, si chiar de-ar fi uneori reala, ea nu aduce nimic real, nimic adevarat sau autentic, iti aduce aprecieri sau iubire care nu o meriti, iti aduce o iubire din suflet pe ceva ce nu ai oferit din suflet. Asta nu inseamna ca te-ai jucat cu unii oameni, ci doar ca ai iubit prea mult ideea de a iubi pana acum si de asta ai considerat mereu ca e corect sa te dedici celuilalt asa cum ar vrea el sa i te dedici. Adica de exemplu iubesti nu pe cel de langa tine, ci iubesti ideea de a avea un sot care face de toate langa tine, si dureros e ca fie tu nu-ti dai seama de asta (ca nu esti fericit si implinit langa celalalt cu adevarat), fie ca celalalt nu-si da seama ca nu i te dedici autentic, exact asa cum esti tu, tu insuti. Sau nu o iubesti pe prietena sau pe iubita ta, iubesti doar ideea sa ai o prietena sau o iubita, si e o idee minunata pe care o iubesti si o arati celuilalt, numai ca ceea ce ii arati celuilalt nu e din inima cu adevarat, desi aparent tot ce faci si spui arata ca provine din inima. Sunt destule relatii in ziua de azi care sunt asa, iar multi nu-si dau seama ca asta se aplica exact in cazul lor, nu constientizeaza, sau isi dau seama, dar continua pentru ca ei considera ca nu au de ales si nu vor sa piarda ceea ce deja au, si ca mai bun de atat nu exista.
Posted on: Sat, 16 Nov 2013 00:24:00 +0000