Viitorul nostru este în mâinile guvernanților, iar ei dau 2 - TopicsExpress



          

Viitorul nostru este în mâinile guvernanților, iar ei dau 2 bani pe educația noastră! Chiar dacă educația reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni în dezvoltarea oricărui stat, sistemul de educație din România ultimilor ani s-a confruntat cu o subfinanțare constată, lucru care a afectat dramatic calitatea actului educațional și relevanța educației pentru piața muncii și pentru societate în general. Deși Legea Educației Naționale prevede ALOCAREA A 6% DIN PIB PENTRU EDUCAȚIE și definește învățământul ca PRIORITATE NAȚIONALĂ, modul în care educația a fost finanțată în ultimii ani nu arată decât iresponsabilitatea cu care aleșii statului tratează legile și lipsa de viziune pe termen mediu lung față de modul în care România ar trebui să se dezvolte ca societate. Procentele din PIB alocate pentru educație în ultimii ani au fost în jurul valorii de 3%! Ce e și mai grav e că valoarea investiției (a banilor) alocați pentru educație a scăzut din 2008 până în 2010 cu 40% (cea mai mare scădere din Uniunea Europeană), lucru care a pus universitățile în mari dificultăți în ceea ce privește plata salariilor și acoperirea cheltuielilor și le-a determinat să apeleze la creșteri de taxe pentru studenți, ca să acopere lipsa banilor care ar fi trebuit să fie primiți de la stat. Efectele le simțim noi! Avem: - Materie învechită și materiale de studiu neactualizate - Mulți profesori care nu știu să ne atragă atenția la cursuri și să ne prezinte lucrurile într-o manieră interesantă și interactivă - Laboratoare nedotate corespunzător sau în acord cu ultimele tehnici folosite - Taxe mari pentru aproape orice: taxă de înscriere, taxă de confirmare, taxă de bibliotecă, taxă de cămin, taxă de rulment, taxă de eliberare a carnetului, taxă pentru înscrierea la licență etc. - Locuri prea puține și condiții proaste în cămin - Mâncare scumpă și de proastă calitate la cantină - Locuri de practică puține și de slabă calitate - ”Diplomă degeaba” care nu ne asigură un loc de muncă - Probleme în fiecare an cu reducerile pentru transportul în comun - Burse sociale care nu acoperă cheltuielile de masă și cazare Până acum am încercat calea dialogului, am trimis adrese, petiții, ne-am întâlnit cu reprezentanții Guvernului, însă toate acestea au rămas fără ecou. A sosit momentul să IEȘIM ÎN STRADĂ pentru că asta e singura modalitate prin care EI NU NE MAI PAI POT IGNORA LA NEȘFÂRȘIT! Pe data de 13 NOIEMBRIE te așteptăm să ni te alături la protest că să le cerem împreună guvernanților să respecte legea și să trateze educația așa cum se cuvine. E TIMPUL SĂ FIM GENERAȚIA CARE FACE ISTORIE ȘI CARE SCHIMBĂ ÎN BINE VIITORUL ROMÂNIEI! PROTESTUL SE VA DESFĂȘURA DE LA ORA 13:00 PE TRASEUL: - Întâlnire Complex Studențesc în fața căminului 12 - Universitatea de Vest din Timișoara - Universitatea ”Politehnica” din Timișoara - Piața Victoriei (Operei) - Prefectura Timișoara Ce le cerem aleșilor statului? - ALOCAREA A 6% DIN PIB PENTRU EDUCAȚIE O astfel de creștere ar asigura îmbunătățirea calității educației pe care o primim, lucru care ar face educația să fie întradevăr relevantă pentru piața muncii și pentru societate! - CREȘTEREA SUBVENȚIEI CĂMINE-CANTINE CU 30% DIN VALOAREA EI ACTUALĂ Acestă subvenție nu a mai crescut de 6 ani, lucru care a determinat universitățile să crească taxele de cămin sau să nu investească în modernizarea căminelor sau a cantinei. Creșterea subvenției ar scădea taxa de cămin și ar îmbunătăți condițiile de la cămin și de la cantină. - CREȘTEREA FONDULUI DE BURSE Bursele sociale nu acoperă cheltuielile minime de cazare și masă, așa cum prevede Legea Educației Naționale. Pe lângă asta, valoarea actuală a burselor nu e suficient de motivantă, facând ca acestea să nu își atingă obiectivele! - SERVICII DE CONSILIERE DE CALITATE ÎN UNIVERSITATE Aproape nimeni nu știe despre activitatea Centrelor de Consiliere și orientare în carieră. Creșterea investiției în aceste centre le-ar face funcționale, ne-ar ajuta să știm ce ne așteptă la facultate înainte să fim studenți și ne-ar ajuta să ne integrăm mai ușor pe piața muncii. Sunt alături de noi elevii, părinții, profesorii, sindicatele și toți cei preocupați de dezvoltarea educației și tratarea cu responsabilitate a educației! Pentru mai multe detalii: 6pentrueducatie.ro
Posted on: Fri, 08 Nov 2013 18:41:06 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015