monştrii din frigider! Maşinăria care face gheaţa , răceşte berea şi congelează puiul a fost inventată în Statele Unite ale Americii şi împreună cu ea sistemul agroindustrial care o umple. De aceea americanii cunosc bine monştrii din frigider deoarece, mai întîi i-au creat şi apoi i-au analizat. Din acest motiv cea mai bună literatură critică din domeniul alimentar se găseşte în SUA, autorii acesteia fiind aceeaşi profesori universitari care au avut un rol fundamental în agro business-ul planetar. Italienii cu cultura lor alimentară se consideră elite( şi chiar sunt) aflîndu-se într-un permanent conflict nutriţional cu francezii care pot etala un adevărat pedigree alimentar . Americanii cu fast food-urile nu intră în discutie, englezii nici atît, despre nemţi cu wurstel şi varză nu discutăm , românii cu ciorba de potroace nu au obţinut încă sigla DOC sau DOP sau IGP.* Un lucru e sigur: fără mîncare nu există viaţă. Dar sistemul alimentar în complexitatea sa –producţie, prelucrare, distribuţie consum-este principalul responsabil de starea de sănătate a planetei-factori biotici şi abiotici. În raportul asupra ecosistemelor mileniului , publicat în 2005 de Naţiunile Unite-se arată că sistemul alimentar influenţează puternic schimbările climatice, duce la distrugerea ecosistemelor şi la piederea biodiversităţii. Aşadar ,pe lîngă aditivi, coloranţi, grăsimi hidrogenate, arome, diferiţi produşi chimici, punem şi aceste aspecte printre monştrii frigiderului nostru. Cînd vorbim despre calitatea unui aliment folosim trei adjective: bun, curat, gustos. Nu există o reţetă împotriva umplerii frigiderului cu monştri. Oricîte cărti s-ar scrie , regula e una singură: bunul simţ. Asta înseamnă să începem a ne informa în legătură cu alimentele pe care vrem să le consumăm: de unde provin, cine le-a făcut, cum au fost făcute. Şi mai ales să ne întoarcem la natură. Să căutăm în special alimente proaspete , locale şi de sezon pe care să le gătim noi personal. A mînca este un act agricol, de alegerile noastre depinde viitorul planetei. Dacă renunţăm la alimentele din curtea ţăranului în favoarea celor industrializate nu vom face decît să determinăm dispariţia ţăranilor fără de care viitorul nu e posibil. A mînca natural a devenit o problemă, şi ştim că majoritatea alimentelor de pe masa noastră au origine industrială. E de ajuns să vă aşezaţi la rînd la casă la un supermarket şi să priviţi cărucioarele pline cu produse în cutii, borcane, congelate, semipreparate , preparate. Şi cine garantează că pieptul de pui achiziţionat proaspăt nu e umflat cu apă şi proteine bovine? Etichetele produselor sunt mai complicate decît un rebus, scrise parcă special în limbi incomprensibile. Unii sunt convinşi că un produs scump este mai sănătos decît unul mai ieftin. Greu de spus. Indiferent de produs eterna problemă rămîne originea materiei prime. Să luam un exeplu banal: sucul de fructe . Prin lege este stabilit procentajul exact de fructe şi zahăr pe care trebuie să îl conţină. Şi chiar dacă aceste procente sunt respectate , consumatorul nu va şti niciodată dacă s-au folosit fructe proaspete, congelate sau uscate şi rehidratate. În zilele noastre în cîmp alimentar nu există adevăruri absolute, alegerile sunt subiective. De exemplu, la supermarket putem cumpăra brînză, proaspătă sau stagionată, tip caşcaval. Indiferent de formă vorbim de un produs standardizat, făcut cu lapte pasteurizat, sigur,din punct de vedere igienic. Unii, nu vor să audă de aşa ceva şi preferă brînza făcută la ţară cu lapte crud, alţii nu vor să renunţe la siguranţa igienică. Sunt alegeri, important e să fim conştienţi de ceea ce vom mînca. Evident daca vreţi să cumpăraţi pentru copii voştri un dulce nu alegeţi unul pe eticheta căruia sunt 25 de ingrediente din care doar primele 5 sunt alimente. Dar nici numărul scăzut de ingrediente nu înseamnă neapărat că produsul e sigur. Şi apropos de etichete: cîţi dintre voi stau să le citească? Din observaţiile mele rezultă că un mare număr de persoane aruncă în cărucioare fel de fel de alimente fără să se preocupe de compoziţia acestora. Foarte puţini sunt cei care rămîn în supermarket ore în şir pentru a desluşi etichetele rebusistice. Şi cine garantează că eticheta spune adevărul? Foarte mulţi consumatori rămîn dezorientaţi de limbajul complicat : exemplu-produsul conţine urme de fenilalanina! Ştiţi cumva ce este? Pariez că mulţi au răspuns: nu. Este un aminoacid prezent în îndulcitorii sintetici şi care poate fi periculos pentru persoanele care suferă de fenilcetonurie( o boală metabolică) . Îndulcitorii pe bază de manitol, xilitol, sorbitol, consumaţi excesiv, pot declanşa episoade diareice. În cazul în care un produs conţine organisme transgenice acest lucru trebuie să se regăsească pe etichetă. Testele de referinţă nu insistă asupra siguranţei alimentare-subiect foarte controversat , ci a corectei informări a consumatorului. Astfel toate produsele care conţin OMG, de exemplu porumb sau lecitină extrasă din soia transgenică, în procent mai mare de 0,9 % trebuie să aibă precizarea pe etichetă: conţine OMG sau derivate de OMG. Această specificare trebuie să se găsească şi pe etichetele uleiurilor vegetale( exemplu, ulei de soia transgenică) chiar dacă în cazul acestora ADN-ul Ogm nu se mai regăseşte în produsul final. extras din cartea in lucru: Rasfata-ma cu otrava( titlu provizoriu) Marie Vranceanu
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 07:52:18 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015