În Faptele Apostolilor 7.34 citim despre însărcinarea lui - TopicsExpress



          

În Faptele Apostolilor 7.34 citim despre însărcinarea lui Moise: " ...M-am pogorât, să-i izbăvesc. Acum du-te, te voi trimite în Egipt...", iar în versetul 35: " Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul Îngerului..." În Epistola către Timotei apostolul ne destăinuie, o altă însărcinare: " Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mâinilor de ceata prezbiterilor." Noi ştim că Dumnezeu vorbeşte prin prooroci, deci poate însărcina pe slujitorii Săi, prin proorocie, ca şi prin însărcinare directă, care va fi apoi confirmată prin darul prorociei. Aceşti slujitori însărcinaţi de Dumnezeu vor chema în orice vreme, poporul lui Dumnezeu la pocăinţă, chiar şi pe cei ce se consideră credincioşi. În Apocalipsa 2.5; scrie: " Adu-ţi aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti." Noi trebuie să fim cuprinşi de Duhul lui Dumnezeu, pentru ca să aducem o rugăciune de pocăinţă, înaintea lui Dumnezeu. Numai aşa este posibilă o întoarcere adevărată la Dumnezeu. Noi vom fi luaţi de pe calea cea largă care duce la pierzare, vom intra pe uşa cea strâmtă, pe calea vieţii care duce în slava lui Dumnezeu. Prin vestirea Evangheliei rânduită de Domnul Isus, omul va fi cuprins şi luat de mână, de către Dumnezeu, îşi va recunoaşte starea lui pierdută şi va chema Numele Domnului peste el, pentru salvarea sufletului său. Prin lumina lui Dumnezeu şi prin vestirea Cuvântului, recunoaştem câtă datorie şi murdărie apasă asupra noastră, dar printr-o întoarcere lucrată de Duhul Sfânt, putem să ne apropiem de Dumnezeu. Domnul Isus Hristos a zis: " ...am venit să chem la pocăinţă, pe cei păcătoşi." Despre aceia care se întorc la Domnul, ca păcătoşi citim: "...multă bucurie este în cer pentru un singur păcătos, care se pocăieşte."( Luca 15: 7) Domnul Isus a însărcinat pe ucenicii Săi ca să vestească: " ...tuturor neamurilor în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor începând de la Ierusalim. " ( Luca 24: 47.) După pogorârea Duhului Sfânt apostolul Petru se adresează în predica sa, mulţimii adunate: " ...Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele. " ( Fapte 3: 19.). Şi apostolul Pavel aduce acelaşi gând în predica sa, din Fapte 17: 30: " Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni, să se pocăiască. Biserica lui Hristos nu este o uniune sau o organizaţie omenească, în care nişte responsabili să te primească sau să te excludă. Duhul lui Dumnezeu uneşte nişte mădulare individuale, într-un trup în care toate sunt subordonate Capului, care este Isus Hristos. Ele nu se subordonează unui aşa-zis cap al bisericii organizate, ci lui Hristos. Există un singur drum de legătura cu Dumnezeu. În Romani 2.4. citim: " Nu vezi că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? " Numai bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă, iar Duhul Sfânt lucrează în timpul vestirii Cuvântului în inimile ascultătorilor. Aici nu este vorba de arta de a convinge pe cineva prin înţelepciunea omenească, ci de lucrarea Duhului Sfânt.
Posted on: Thu, 26 Sep 2013 04:51:34 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015